Cartea 2 Împăraţi



Autorul: Cartea 2 Împăraţi nu îşi numeşte autorul. Tradiţia spune că 1 şi 2 Împăraţi au fost scrise de prorocul Ieremia.

Data la care a fost scrisă: Cartea 2 Împăraţi, împreună cu 1 Împăraţi, au fost scrise probabil între anii 560 şi 540 î.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Cartea 2 Împăraţi este continuarea cărţii 1 Împăraţi. Ea continuă istoria împăraților în timpul separării împărăţiilor (Israel şi Iuda). Cartea 2 Împăraţi se încheie cu înfrângerea şi deportarea poporului lui Israel şi al lui Iuda în Asiria, respectiv în Babilon.

Versete-cheie: 2 Împăraţi 17.7-8: „Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei. Au urmat obiceiurile neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel şi obiceiurile rânduite de împăraţii lui Israel.”

2 Împăraţi 22.1a-2: „Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său, David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.”

1 Împăraţi 24.2: „Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii.”

2 Împăraţi 8.19: „Dar Domnul n-a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduinţa pe care i-o făcuse că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi.”

Un scurt rezumat: 2 Împăraţi înfăţişează căderea împărăţiei divizate. Prorocii continuă să avertizeze poporul că judecata lui Dumnezeu urmează să se manifeste, dar ei nu se vor pocăi. Regatul lui Israel este condus în mod repetat de împăraţi răi, şi chiar dacă câţiva dintre împăraţii lui Iuda sunt buni, majoritatea dintre ei îndepărtează poporul de închinarea înaintea lui Iehova. Aceşti domnitori buni, împreună cu Elisei şi alţi profeţi, nu pot opri declinul naţiunii. Regatul de Nord al lui Israel este distrus în cele din urmă de către asirieni şi, aproximativ 136 de ani mai târziu, Regatul de Sud al lui Iuda este distrus de către babilonieni.

În cartea 2 Împăraţi sunt prezente trei teme proeminente. Mai întâi, Dumnezeu îl va judeca pe poporul Său atunci când acesta nu ascultă şi Îi întoarce spatele. Necredincioşia israeliţilor s-a reflectat în idolatria abjectă a împăraţilor şi a avut ca rezultat faptul că Dumnezeu Şi-a exercitat dreapta mânie împotriva rebeliunii lor. În al doilea rând, cuvântul adevăraţilor proroci ai lui Dumnezeu se împlineşte întotdeauna. Pentru că Domnul Îşi ţine întotdeauna cuvântul, şi cuvintele prorocilor Săi sunt întotdeauna adevărate.

În al treilea rând, Domnul este credincios. El Şi-a adus aminte de promisiunea Lui făcută lui David (2 Samuel 7.10-13) şi, în ciuda neascultării poporului şi a împăraţilor răi care l-au condus, Domnul nu a pus capăt familiei lui David.

Prefigurări: Isus foloseşte relatarea despre văduva din Sarepta din 1 Împăraţi şi cea despre Naaman din 2 Împăraţi pentru a ilustra adevărul măreţ cu privire la mila Lui faţă de aceia pe care evreii îi considerau nevrednici de harul lui Dumnezeu—cei săraci, cei slabi, cei asupriţi, vameşii, samaritenii, neamurile. Menţionând exemplul cu văduva şi cel cu leprosul, Isus S-a arătat pe Sine ca fiind Marele Medic care vindecă şi care le slujeşte celor care sunt în mare nevoie de divinul har suveran. Acelaşi adevăr era temelia tainei Trupului lui Hristos, Biserica Sa, care se va trage din toate nivelurile societăţii, bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, evrei şi neamuri (Efeseni 3.1-6).

Multe dintre minunile lui Elisei le-au prefigurat pe cele ale lui Isus Însuşi. Elisei l-a înviat pe fiul sunamitei (2 Împăraţi 4.34-35), l-a vindecat pe Naaman de lepră (2 Împăraţi 5.1-19) şi a înmulţit pâini, pentru a hrăni o sută de oameni, rămânând şi resturi (2 Împăraţi 4.42-44).

Aplicaţie practică: Dumnezeu urăşte păcatul şi nu va tolera ca acesta că continue la infinit. Dacă-I aparţinem Lui, ne putem aştepta la disciplinarea Lui atunci când nu Îl ascultăm. Un Tată iubitor Îşi corectează copiii spre binele lor şi pentru a dovedi că într-adevăr Îi aparţin. Dumnezeu îi poate folosi uneori pe necredincioşi pentru a-i corecta pe copiii Săi şi ne avertizează înainte de a aduce judecata. Ca şi creştini, avem Cuvântul Său pentru a ne îndruma şi avertiza atunci când ne îndepărtăm de calea Lui. La fel ca prorocii din vechime, Cuvântul Său este vrednic de încredere şi spune întotdeauna adevărul. Credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său nu se va îndepărta niciodată, chiar dacă noi o vom părăsi.

Relatările cu văduva şi leprosul sunt exemple pentru noi în raport cu Trupul lui Hristos. La fel cum Elisei a avut milă faţă de aceştia, care veneau din păturile cele mai de jos ale societăţii, şi noi trebuie să-i primim bine în bisericile noastre pe toţi cei care Îi aparţin lui Hristos. Dumnezeu nu este „părtinitor” (Fapte 10.34), şi nici noi nu trebuie să fim.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea 2 Împăraţi