Ar trebui un creştin să-şi facă asigurare?




Întrebare: Ar trebui un creştin să-şi facă asigurare?

Răspuns:
Creştinii se luptă adesea cu întrebarea dacă să-şi facă sau nu asigurare şi dacă a face acest lucru demonstrează o lipsă de credinţă. Aceasta este o luptă sănătoasă şi credincioşii trebuie să cerceteze Scriptura şi să vină cu un răspuns pe care îl pot argumenta biblic.

Mai întâi, trebuie să cădem de comun acord că asigurarea nu este o temă menţionată în mod specific în Biblie. Dacă un lucru nu este menţionat în mod specific în Biblie, atunci trebuie să ne inspirăm din principiile şi învăţăturile întregii mărturii a Scripturii. După strângerea tuturor principiilor scripturale aplicabile, credincioşii pot ajunge la convingeri personale diferite. Romani capitolul 14 spune că astfel de situaţii solicită respectarea convingerilor altora. În acelaşi capitol, credincioşii au responsabilitatea de a fi hotărâţi în ceea ce cred (Romani 14.5). Formularea textului indică faptul că ni se cere să facem un studiu minuţios al Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi să ne formăm convingeri personale în teamă de Dumnezeu. Ultimul verset din acelaşi capitol afirmă că tot ceea ce hotărâm trebuie să fie un act de credinţă.

Iată câteva dintre principiile biblice care trebuie să ne îndrume. Trebuie să ascultăm de autorităţile care se află deasupra noastră. Prin urmare, când ni se solicită prin lege să avem asigurare, cum este asigurarea auto, trebuie să ne conformăm. Trebuie să avem grijă de familia noastră. Prin urmare, trebuie să plănuim dinainte pentru beneficiul viitor al familiei noastre. Acest lucru poate include de asemenea pregătirea pentru nedoritul şi imprevizibilul deces timpuriu al unui părinte. Asigurarea de viaţă poate fi văzută ca o lipsă de credinţă, o dragoste de bani, o planificare prudentă sau o administrare posibil înţeleaptă a fondurilor. Condiţiile şi convingerile persoanelor se pot deosebi în aceste domenii. Dumnezeu cu siguranţă este pentru planificarea anticipată. Istoria lui Iosif şi a planificării lui înţelepte nu a salvat doar naţiunea Egiptului, ci şi poporul Israel şi linia genealogică a lui Cristos (Genesa 41).

Factorul decisiv este faptul că trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui, întrebându-L ce vrea să facem în acest domeniu şi în toate celelalte aspecte ale vieţii. Evrei 11.6 afirmă că fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi Lui. Aceasta este adevărata întrebare: „Îi va fi acest lucru plăcut Tatălui din cer?” Un alt verset de luat în considerare este Iacov 4.17, care clarifică faptul că dacă avem ocazia să facem binele, trebuie să îl facem, altfel păcătuim. Un alt verset care se adresează acestei chestiuni este 1 Timotei 5.8, care afirmă că dacă vrem să le slujim altora, trebuie să începem cu propria familie. Asigurarea poate fi o unealtă bună şi potrivită care să ne ajute să îndeplinim aceste scopuri.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ar trebui un creştin să-şi facă asigurare?