Cum ar trebui să privească un creştin aprecierea de sine?




Întrebare: Cum ar trebui să privească un creştin aprecierea de sine?

Răspuns:
Mulţi definesc aprecierea de sine sau autoaprecierea ca „sentimente de vrednicie ce vin din pricepere, realizări, poziţie, înfăţişare sau resurse financiare .” Acest mod de autoapreciere poate duce la sentimente de independenţă, mândrie şi închinare la sine, ceea ce înăbuşă dorinţa de apropiere de Dumnezeu. Iacov 4:6 spune că: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Dacă ne încredem doar în resursele noastre pământeşti, vom fi inevitabil cuprinşi de sentimente bazate pe mândrie, ce ne fac să ne simţim importanţi, valoroşi. Iisus a spus: „Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.” (Luca 17:10)

Aceasta nu înseamnă că creştinii ar trebui să se subaprecieze. Doar că sentimentele noastre de persoane bune nu ar trebui să depindă de ceea ce facem, ci mai degrabă de ceea ce suntem în Hristos. Trebuie să ne smerim înaintea Sa şi El ne va înălţa. Psalmul 16:2 ne aminteşte : „ Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” ”. Creştinii ajung să fie valoroşi prin relaţia lor cu Dumnezeu. Noi ştim că avem preţ înaintea lui Dumnezeu pentru că El a plătit un mare preţ pentru noi, prin jertfa Fiului Său, Iisus Hristos.

Într-un sens, subaprecierea e opusul mândriei. În alt sens, subaprecierea poate fi o formă de mândrie. Unii oameni se subapreciază pentru că ei vor ca oamenii să simtă compasiune pentru ei, să le ofere atenţie, să-i mângâie. Subaprecierea poate avea în spate declaraţia „uitaţi-vă la mine” la fel de mult ca şi mândria. Alegi să mergi pe o rută diferită, dar cu aceeaşi destinaţie, adică, preocupare de sine, obsesie de propria-ţi persoană, egoism. De fapt Dumnezeu ne vrea lipsiţi de egoism, morţi faţă de noi înşine, faţă de atenţia prea multă ce ne-am acorda-o şi cu toată atenţia spre El care ne-a creeat şi care ne susţine.

Biblia ne spune că Dumnezeu ne-a oferit valoare când ne-a cumpărat să fim poporul Lui. (Efeseni 1:14).

Datorită acestui fapt, numai El este vrednic de atenţie, cinste şi laudă. Când ne vom aprecia sănătos, ne vom evalua în aşa măsură încât să nu cădem în păcatul care ne poate robi. Ar trebui să ne lăsăm conduşi în umilinţă, gândindu-ne la alţii mai mult decât la noi (Filipeni 2:3). În Romani 12:3 suntem avertizaţi ca nimeni „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cum ar trebui să privească un creştin aprecierea de sine?