De ce Dumnezeu L-a trimis pe Iisus la acel moment? De ce nu mai devreme? De ce nu mai târziu?




Întrebare: De ce Dumnezeu L-a trimis pe Iisus la acel moment? De ce nu mai devreme? De ce nu mai târziu?

Răspuns:
“Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4:4). Acest verset declară că Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său “la împlinirea vremii.” În timpul primului secol au avut loc mai multe evenimente care, cel puţin din motive umane, păreau să facă ideală venirea lui Hristos la acel moment.

1) Era o aşteptare mare printre evrei privitoare la momentul venirii lui Mesia. Stăpânirea romană peste Israel i-a făcut pe evrei să fie înfometaţi după venirea lui Mesia.

2) Roma unificase mare parte din lume sub stăpânirea ei, lucru care a condus astfel la un spirit al unităţii în aceste teritorii. De asemenea, datorită faptului că imperiul se afla relativ în pace, creştinii au avut posibilitatea să călătorească răspândind astfel Evanghelia. O astfel de libertate de a călători ar fi fost imposibilă în alte secole.

3) În timp ce Roma a câştigat în plan militar, Grecia a câştigat în plan cultural. O formă comună a limbii greceşti (diferită de cea clasică) era limba comercială care era vorbită în tot imperiul, astfel, prin această limbă, fiind posibilă comunicarea Evangheliei la multe grupuri de oameni.

4) Faptul că mulţimea idolilor la care se închinau au eşuat în a le da victoria asupra cuceritorilor romani a avut ca rezultat abandonarea închinării la aceşti idoli de către cei mai mulţi. În acelaşi timp, în ţările mai “culturale”, filosofia greacă şi ştiinţa de la acea vreme i-au lăsat pe unii goi din punct de vedere spiritual în acelaşi fel în care guvernările comuniste lasă un vid spiritual în zilele noastre.

5) Religiile de la acea vreme puneau accentul pe un dumnezeu-salvator şi cereau închinătorilor să ofere sacrificii de sânge, acest lucru făcând ca Evanghelia lui Hristos, care a implicat un sarificiu suprem, să fie credibilă pentru ei. De asemenea grecii credeau în nemurirea sufletului (dar nu şi a trupului).

6) Armata romană recruta soldaţi din toate provinciile, care erau astfel familiarizaţi cu aspectele culturii romane şi cu anumite anumite idei (printre care şi Evanghelia) care nu ajunseseră încă la provinciile mai îndepărtate. Introducerea Evangheliei în Anglia s-a făcut astfel mai devreme ca rezultat al eforturilor soldaţilor creştini staţionaţi acolo.

Declaraţiile de mai sus se bazează pe cercetările şi speculaţiile unor oameni care au vrut să ştie de ce acel moment specific din istorie a fost cel mai bun pentru ca Hristos să vină. Însă noi înţelegem că Dumnezeu are căi diferite de ale noastre (Isaia 55:8), şi acestea pot sau nu să fie motivele pentru care El a ales acel moment specific ca să-L trimită pe Fiul Său. Din contextul din Galateni 3 şi 4, este evident faptul că Dumnezeu a căutat să stabilească un fundament prin legea evreiască care să pregătească venirea lui Mesia. Scopul Legii era de a-i ajuta pe oamenii să înţeleagă adâncimea propriei păcătoşenii (în aceea că ei erau incapabili să ţină Legea) ca astfel să accepte mai uşor răscumpărarea pentru păcatul lor prin Iisus, Mesia (Galateni 3:22-23; Romani 3:19-20). De asemenea, Legea a fost “pusă în slujbă” (Galateni 3:24) de a-i conduce pe oameni la Iisus, Mesia. A făcut acest lucru prin multele profeţii, cu privire la Mesia, pe care Iisus le-a împlinit. Pe lângă acest lucru, sistemul de sacrificii arăta atât nevoia unui sacrificiu pentru păcat cât şi propria inadecvenţă (cu fiecare sacrificiu adus întotdeauna era nevoie de altele ulterioare). De asemenea, istoria Vechiului Testament prezintă aspecte referitoare la persoana şi lucrarea lui Hristos prin unele evenimente şi sărbători religioase (cum ar fi jertfirea lui Isaac de către Avraam sau detaliile referitoare la sărbătoarea Paştelui în timpul exodului din Egipt, etc.).

În concluzie, Hristos a venit în acel moment pentru a împlini astfel anumite profeţii. Daniel 9:24-27 vorbeşte despre “şaptezeci de săptămâni” sau de şaptezeci de ori câte “şapte”. Din context înţelegem că aceste “săptămâni” se referă la o perioadă de şapte ani, nu de şapte zile. Putem examina evenimentele istorice şi stabili detaliile primelor şaizeci şi nouă de săptămâni (cea de-a şaptezecea săptămână având loc într-un anumit moment din viitor). Numărătoarea celor şaptezeci de săptămâni începe cu “darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (versetul 25). Această poruncă fusese dată de către Artaxerxes Longimanus în 445 î.H. (vezi Neemia 2:5). După cei “de şapte ori câte şapte” plus 62 de câte şapte, sau 69 x 7 ani, profeţia spune, “Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul Locaş” şi că “sfârşitul va fi ca printr-un potop” (aceasta însemnând o distrugere majoră) (v. 26). Aici avem o referire de netăgăduit la moartea Mântuitorului pe cruce. Acum un secol în cartea sa Prinţul care va veni, Robert Anderson prezintă calcule detaliate ale celor 69 de săptămâni, folosind ‘ani profetici’, incluzând anii bisecţi, erori în calendar, trecerea de la î.Hr la d.Hr., etc., astfel ajungând la concluzia că cele 69 de săptămâni s-au sfârşit exact în ziua intrării triumfale a lui Iisus în Ierusalim, cinci zile înainte de moartea Sa. Chiar dacă cineva foloseşte sau nu acest calendar, aspectul important este că momentul întrupării lui Hristos este srâns legat cu profeţiile pe care le-a făcut Daniel cu 500 de ani înainte.

Întruparea lui Hristos a avut loc într-un moment în care oamenii de la acea vreme erau pregătiţi pentru venirea Sa. De atunci încoace, oamenii fiecărui secol au avut şi au dovezi mai mult decât suficiente că Iisus a fost într-adevăr Mesia cel promis, prin împlinirea Scripturilor care au zugrăvit si au profeţit întoarcerea Sa cu multe detalii.



Înapoi la pagina de început în limba Română



De ce Dumnezeu L-a trimis pe Iisus la acel moment? De ce nu mai devreme? De ce nu mai târziu?