settings icon
share icon
Întrebare

Este Dumnezeu corect?

Răspuns


Din fericire pentru noi, Dumnezeu nu este corect. Corectitudinea ar însemna ca fiecare să primească exact ceea ce merită. În mintea multora corectitudinea înseamnă ca fiecare să fie tratat în acelaşi fel. Dacă Dumnezeu ar fi pe de-a-ntregul corect, cu toţii ne-am petrece veşnicia în iad, plătind pentru păcatele noastre, exact lucrul pe care îl merităm. Noi toţi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu (Romani 3.23) şi, prin urmare, merităm moartea veşnică (Romani 6.23). Dacă am primi ceea ce merităm, am sfârşi în iazul de foc (Apocalipsa 20.14-15). Dar Dumnezeu nu este corect, ci, în schimb, este plin de îndurare şi bun, aşa că L-a trimis pe Isus Cristos să moară pe cruce în locul nostru, luând El pedeapsa pe care o meritam noi (2 Corinteni 5.21). Tot ceea ce trebuie să facem este să credem în El, şi vom fi mântuiţi, iertaţi şi vom primi o casă veşnică în cer (Ioan 3.16).

Totuşi, în ciuda harului plin de iubire al lui Dumnezeu, niciunul dintre noi nu va crede în El pe cont propriu (Romani 3.10-18). Dumnezeu trebuie să ne atragă la El, ca noi să credem (Ioan 6.44). Dumnezeu nu îi atrage pe toţi, ci numai pe anumiţi oameni pe care i-a ales în mod suveran (Romani 8.29-30, Efeseni 1.5, 11). Acest lucru nu e „corect” în ochii noştri, pentru că dă impresia că Dumnezeu nu-i tratează pe toţi oamenii în mod egal. Totuşi, Dumnezeu nu e obligat să aleagă pe nimeni. De fapt, ar fi cu totul corect ca toţi să petreacă veşnicia în iad. Faptul că Dumnezeu îi mântuie pe unii nu e o nedreptate faţă de cei care rămân nemântuiţi, de vreme ce aceştia primesc exact ceea ce merită.

Aceia pe care Dumnezeu i-a ales primesc dragostea şi harul lui Dumnezeu. Dar când Dumnezeu ne atrage inima şi ne deschide mintea, cu toţii avem posibilitatea să răspundem la revelaţia Creaţiei (Psalmul 19.1-3) şi la conştiinţa pe care Dumnezeu a pus-o în noi (Romani 2.15), şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Aceia care nu se întorc vor primi ceea ce merită cu adevărat, pentru că Îl resping pe El. Aceia care Îl resping primesc pedeapsa care este dreaptă (Ioan 3.18, 36). Aceia care cred primesc mai mult şi mai bine decât merită. Totuşi, niciunul nu e pedepsit mai mult decât merită. Este Dumnezeu corect? Nu. Din fericire, Dumnezeu e mult mai mult decât corect! Dumnezeu e milostiv, plin de îndurare, iertător – dar e de asemenea sfânt, drept şi integru.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Este Dumnezeu corect?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries