Este Biblia relevantă pentru zilele noastre?




Întrebare: Este Biblia relevantă pentru zilele noastre?

Răspuns:
Evrei 4:12 spune: “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”. Chiar dacă Biblia a fost scrisă de mai bine de 40 de oameni de-a lungul unei perioade de peste 1500 de ani, acurateţea şi relevanţa ei pentru zilele noastre rămân neschimbate. Biblia este singura sursă obiectivă în ceea ce priveşte întreaga revelaţie pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor cu privire la El Însuşi şi la planul Său de mântuire pentru omenire.

Biblia înmagazinează o mare cantitate de informaţii despre lumea înconjurătoare, lucruri care au fost confirmate prin observaţii ştiinţifice şi cercetări. Unele dintre pasajele relevante în acest sens includ Levitic 17:11, Eclesiastul 1:6-7, Iov 36:27-29, Psalmul 102:25-27 şi Coloseni 1:16-17. Pe măsură ce se descoperă în Biblie planul de răscumpărare a omenirii de către Dumnezeu, sunt descrise într-un mod foarte variat diferite persoane şi caractere. Procedând astfel, Biblia prezintă informaţii bogate despre comportamentul şi tendinţele din vieţile oamenilor. Propriile noastre experienţe din viaţa de zi cu zi ne arată că aceste informaţii sunt mult mai descriptive şi mai pline de acurateţe cu privire la condiţia umană decât ar putea să o facă orice manual de psihologie. Multe dintre evenimentele istorice menţionate în Biblie au fost confirmate de surse din afara acesteia. Adesea, cercetările istorice arată că există multiple confirmări ale evenimentelor biblice prin intermediul surselor non-biblice pentru aceleaşi evenimente. În multe cazuri, Biblia s-a dovedit chiar a fi mult mai precisă din punct de vedere istoric decât alte dovezi extra-biblice.

Cu toate acestea, Biblia nu este o carte de istorie, nici un tratat de psihologie, şi nici o revistă ştiinţifică. Biblia este descrierea pe care Dumnezeu ne-a dat-o despre cine este El, ce dorinţe şi planuri are El pentru omenire. Cea mai importantă componentă a acestei revelaţii constă în prezentarea felului cum oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, dar şi a felului cum Dumnezeu a decis să refacă comuniunea noastră cu El prin sacrificiul Fiului Său, Iisus Hristos, pe cruce. Nevoia noastră pentru mântuire nu se schimbă însă, dar nici dorinţa lui Dumnezeu de a ne împăca pe noi cu El.

Biblia conţine o multitudine de informaţii acurate şi relevante pentru zilele noastre. Cel mai important mesaj al Bibliei – mântuirea – este aplicabil oriunde şi în orice moment din viaţa oamenilor. Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia – nu va fi niciodată învechit, depăşit sau necesar de revizuit. Valorile culturale se schimbă, legile se schimbă, generaţiile de oameni vin şi pleacă – însă Cuvântul lui Dumnezeu este la fel de relevant şi aplicabil vieţilor noastre astăzi cum a fost încă din primul moment când a fost scris. Nu trebuie neapărat ca întreaga Scriptură să se aplice în mod explicit situaţiei din zilele noastre, însă întreaga Scriptura conţine adevărul pe care noi putem şi trebuie să îl aplicăm în vieţile noastre astăzi.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Este Biblia relevantă pentru zilele noastre?