Există astfel de lucruri ca extratereştri sau O.Z.N.-uri?




Întrebare: Există astfel de lucruri ca extratereştri sau O.Z.N.-uri?

Răspuns:
Să presupunem că prin termenul “extratereştri” înţelegem fiinţe capabile să facă alegeri morale, inteligente, care au emoţii şi voinţă. În primul rând, să luăm în considerare câteva date ştiinţifice:

+ Oamenii au trimis navete spaţiale pe fiecare planetă cu excepţia planetei Pluto. După ce aceste planete au fost observate, s-a constatat că doar Marte şi probabil un satelit al planetei Jupiter ar putea fi capabile să susţină viaţă.

+ În 1976, Statele Unite au trimis două sonde pe Marte. Fiecare au avut instrumente capabile să sape în nisipul de pe Marte şi să-l analizeze pentru a descoperi orice semn de “viaţă”. Nu au găsit nimic. Dacă sapi de la cel mai steril deşert de pe Pământ sau dacă sapi prin cea mai îngheţată rocă din Antarctica şi analizezi solul, constaţi că este plin de microorganisme vii! În 1997, Statele Unite a trimis naveta "Pathfinder" la suprafaţa planetei Marte. Această sondă a luat mai multe probe şi a realizat mai multe experimente. Încă o dată, nu au descoperit nici un semn de viaţă. De atunci, s-au mai lansat câteva misiuni pe Marte. Cu acelaşi rezultat.

+ Astronomii găsesc în mod constant “planete” în sistemul solar îndepărtat. Unii presupun că existenţa atâtor “planete” dovedeşte că trebuie să existe forme de viaţă şi în alte părţi ale universului. Adevărul este că nici una din aceste “planete” nu s-au dovedit a fi capabile să susţină viaţa. Este imposibilă emiterea de judecăţi cu privire la posibilitatea lor de a susţine viaţa din cauza distanţei uriaşe dintre pământ şi aceste “planete”. Ştiindu-se că din sistemul nostru solar doar planeta Pământ poate susţine viaţa, evoluţioniştii doresc foarte tare să găsească o altă planetă, în alt sistem solar, pentru a argumenta că viata a evoluat undeva în afara planetei noastre. Este posibil să existe alte "planete”, undeva în afară, dar cu siguranţă că nu cunoaştem nimic despre ele pentru a verifica dacă ar putea să susţină “viaţa”.

Aşadar, ce spune Biblia? Pământul şi omenirea sunt unice în creaţia lui Dumnezeu. Geneza 1 ne învaţă că Dumnezeu a creat pământul înainte de a crea soarele, luna şi stelele. Fapte 17:24, 26 spune că "Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului…El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor."

După creaţie, omenirea era fără păcat şi toate în lume erau “foarte bune” (Geneza 1:31). Când primul om a păcătuit (Geneza 3) aceasta a cauzat căderea omenirii, care a avut ca rezultat probleme de tot felul, boală şi în final moarte. Chiar dacă animalele nu au păcat personal înaintea lui Dumnezeu (ele nu sunt fiinţe morale) cu toate acestea ele suferă şi chiar mor (Romani 8:19-22). Iisus Hristos a murit pentru a îndepărta pedeapsa pe care noi o meritam pentru păcatele noastre. Atunci când El se va întoarce, va desfiinţa multe aspecte ale blestemului care au existat de la Adam şi în final va îndepărta toate aspectele blestemului (Apocalipsa 21-22). De notat că Romani 8:19-22 spune că toată creaţia aşteaptă cu nerăbdare acest moment! De asemenea, este important de notat că Hristos a venit pe pământ să moară pentru omenire şi că El a murit doar o dată (Evrei 7:27; 9:26-28; 10:10).

Pe scurt, punând la un loc aceste adevăruri: Dumnezeu a creat pământul şi omenirea în mod unic. Toată creaţia a suferit ca urmare a căderii omului în păcat. Hristos a venit pe pământ pentru a se oferi pe El Însuşi o dată, doar o dată ca plată pentru păcat. Şi nu doar credincioşii vor fi eliberaţi de sub blestem, ci odată cu ei şi întreaga natură.

Implicaţii: Dacă toată creaţia suferă, aceasta înseamnă că orice formă de viaţă departe de pământ va suferi de asemenea. Dacă, de dragul de a argumenta, există alte fiinţe morale pe alte planete, atunci şi ele au de suferit; şi dacă nu acum, atunci într-o zi cu siguranţă vor suferi când totul va trece cu mare zgomot şi elementele se vor amesteca cu o mare căldură (2 Petru 3:10). Dacă nu au păcătuit niciodată, atunci Dumnezeu ar fi nedrept ca să le pedepsească; dar dacă au păcătuit, şi Hristos a murit o singură dată (ceea ce s-a întâmplat pe Pământ) atunci ele sunt lăsate în păcatele lor, ceea ce ar fi împotriva caracterului lui Dumnezeu (2 Petru 3:9). Aceasta ne lasă cu un paradox nerezolvat . . . doar dacă, bineînţeles, nu există fiinţe morale în afara Pământului.

Dar despre formele de viaţă de pe alte planete care nu sunt morale şi nu au conştiinţă? Ar putea algele sau chiar câinii şi pisicile să fie prezente pe o planetă necunoscută? Dacă am presupune că ar fi aşa, asta nu ar afecta cu nimic ceea ce spune Biblia. Dar cu siguranţă că va fi o problemă când se va încerca să se răspundă la întrebarea, "De vreme ce toată creaţia suferă, ce scop ar avea Dumnezeu în crearea unor fiinţe care nu sunt morale şi nu au conştiinţă pe o altă planetă?

În concluzie, Biblia nu ne dă nici un motiv să credem că există viaţă în altă parte în univers. De fapt, Biblia ne dă câteva indicii cu privire la motivele pentru care nu poate fi aşa. Într-adevăr, se întâmplă multe lucruri ciudate şi inexplicabile. Totuşi, nu există nici un motiv să explicăm acestea prin a inventa extratereştri sau O.Z.N.-uri. Dacă există o cauză a acestor presupuse evenimente, cel mai probabil sunt de natură spirituală şi mai specific, demonică la origine.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Există astfel de lucruri ca extratereştri sau O.Z.N.-uri?